
Vara anului 2007 a fost, in tara noastra, cea mai calda din ultimul deceniu, fiind comparabila cu verile excesiv de calduroase ale anilor 1946 si 2000, dar depasindu-le pe acestea, mai ales prin persitenta zilelor caniculare. In aceasta vara s-au consemnat numeroase depasiri ale temperaturii maxime absolute zilnice (53 de recorduri in iunie, 94 de recorduri in iulie si 17 recorduri in august), un numar record de temperaturi maxime egale sau mai mari de 40°C si de asemenea un numar record de zile consecutive cu temperaturi maxime egale sau mai mari de 35°C (10 zile la Bucuresti, Calarasi si Drobeta Turnu Severin).
Valorile termice s-au situat peste mediile multianuale inca din cursul lunii mai, iar pana spre jumatatea lunii septembrie mai multe valuri de caldura au afectat intreaga tara.
In mod deosebit trebuie remarcata luna iulie, in care, pe parcursul a zece zile (intre 15 si 25 iulie), temperaturile maxime s-au situat frecvent peste 35°C, iar temperaturile minime au fost, de asemenea, foarte ridicate, specifice noptilor de la latitudinile tropicale. In acest interval, au fost stabilite numeroase noi recorduri ale temperaturilor zilnice maxime si minime, inclusiv la statii situate in zona montana inalta.
Apogeul valului de caldura din iulie a fost atins in ziua de 24, cand masa de aer de origine tropicala s-a extins mult spre nord-estul continentului. Mercurul termometrelor a depasit pragul de 40°C in toate zonele de campie din tara noastra, iar in Oltenia s-au inregistrat cele mai ridicate temperaturi. Astfel, maximele inregistrate la statiile Calafat (44.3°C), Bechet (44.2°C), Moldova Noua si Bailesti (44.0°C), au reprezentat valori termice mai ridicate decat recordul absolut al lunii iulie (care era de 43.5 grade, inregistrate la Giurgiu in ziua de 5 iulie 2000). Este important de subliniat ca noua temperatura maxima absoluta pentru luna iulie, de 44.3°C se situeaza la doar 0.2°C distanta de maxima absoluta din Romania, inregistrata in 5 august 1951 la Ion Sion, in judetul Braila.
Sursa imaginii: http://earthobservatory.nasa.gov/
Imaginea reprezinta diferentele dintre temperaturile maxime medii din luna iulie 2007, comparativ cu media temperaturilor maxime din intervalul 2000-2008. Aceasta diferenta se numeste anomalie de temperatura. Zonele in care a fost cel mai cald sunt colorate in rosu, cele in care a fost aproape normal de cald se apropie de alb, iar cele in care a fost mai rece decat normal sunt colorate in albastru. Pe parcursul verii din 2007, intervalele caniculare au fost intrerupte de scurte episoade de instabilitate atmosferica accentuata, in care aversele au avut adesea caracter torential, activitatea electrica a fost intensa si au fost frecvente caderi de grindina. Toate aceste manifestari s-au datorat instabilitatii tipice a masei de aer tropical cu continut bogat de umezeala dar si prezentei unor sisteme frontale cu evolutie rapida, a caror activitate a fost sustinuta de patrunderi mai reci in straturile superioare ale troposferei.
Prin durata si frecventa deosebita a valurilor de caldura din vara anului 2007, care au prejudiciat activitatea economica si au dus la pierderi de vieti omenesti, acestea pot fi incadrate in categoria fenomenelor extreme, iar Administratia Nationala de Meteorologie a emis atunci mai multe mesaje de avertizare: 10 atentionari cod galben, 5 avertizari cod portocaliu si 1 avertizare cod rosu (prima si, pana in acest moment, singura avertizare cu pragul cel mai inalt emisa la noi in tara).
Bibliografie: Viorica Dima, Ortansa Jude,
Use of ECMWF products in forecasting severe weather events in Romania, Forecast Products Users Meeting, Reading, 2008
Meteorologi, Florinela Georgescu si Gabriela Bancila